Casuta Corei

Leapsa pe copilaritelea(preluata de la Mihaela Ursa)

Deny — Tue, 31 Jan 2012 15:16:42 +0000

Am preluat o leapsa draguta, asa ca ma grabesc sa raspund:
1.Aproape toti copiii erau alintati cu diferite diminutive si apelative: Bebe, Tutu etc.Multi dintre ei au raamas cu aceste apelative si nu sunt tocmai fericiti. A existat vreun apelativ care sa te urmareasca din copilarie? Crezi ca aceste nume pot traumatiza?
Pai, ce sa spun, ca al doilea prenume al meu e diminutiv, Stancuta. Bine, copiii care stiau numele asta, gaseau tot felul de rime fistichii, dar acum nu ma mai deranjeaza.De ce ne-ar traumatiza un diminutiv? Daca nu iti faci complexe pe chestia asta, nu se intampla nimic
2.Care este cea mai veche amintire?
Pai, ceva de genul: eram cu bunica in gradina, ratele au fugit pe un paraias, bunica a plecat dupa ele, iar eu cred ca m-am speriat, eram tare trista
3.Care este cea mai frumoasa amintire? O, sunt multe, mai ales cele de la bunici. Da, de pilda, cand ne jucam cu prietena mea, Miuta, ne dadeam semnale la un banal semn metalic de circulatie pus aiurea pe gardul ei. Melodia preferata, genericul de la filmul Heidi.Cand bunicul meu pleca de acasa, venea la noi si ne jucam de-a familia. Plecam in strainatate, aia fiind partea cealalta a curtii(sa mai spuna cineva ca nu se putea trece granita in comunism…in imaginatie, dar nah!)
4.Ai avut un animal de companie in copilarie? Cum ti-l amintesti? Ne spui o poveste cu el?
Pai, la inceput eram canofoba, iar ai mei mi-au luat un caine, ca sa invat sa ma joc cu el si sa imi treaca frica. Era o catelusa Vizsla maghiara, foarte frumoasa,jucausa.Veneau prietenele mele la mine , ma invatau sa ma joc cu ea. Intr-o dupa-amiaza, eu si prietena mea Brigi i-am dat catelusei ciocolata, ea se bucura cu noi deodata. Avea niste ochisori frumosi. A fost inceputul unei frumoase prietenii dintre mine si un animalut…din pacate, prietenie terminata prematur…catelusa a fost otravita de un vecin cretin…de atunci nu suport oamenii care ucid animalutele.
Am mai avut iepurasi, pisici. Da, i-am pus numele Miuta unui iepuras, ca sa aiba numele celei mai bune prietene. Cand sa se uite tata mai bine, Miuta era baiat. Se mai intampla! A, mai aveam la bunici o oita, Maruntica, aia a devenit apoi o oaie grasa:)
5.Cum te vedeau prietenii in copilarie? Dar vecinii? Pai, cum sa spun, eram fricoasa. Prietenii stiau asta. Porecla mea era Fricoasa. Vecinii stiau ca-s fetita cuminte, acum cred altfel:)))

Sa preia leapsa cine vrea…e faina!!!

De ce sa bati un caine?

Deny — Mon, 30 Jan 2012 19:31:45 +0000

M-am intrebat si eu, fiindca, desi recunosc ca am o anumita frica de cainii mari si agresivi, nu i-as bate. Discutam azi cu un domn, mare patron facut acum, cu lumea asta, cum spun batranii, un tip recent imbogatit, cu “fumuri” in cap. Dar, sa vedeti dialogul’:
“- tu aicaini de rasa?
- nu, am avut un rottweiller, dar am scapat de el, ne era frica de el si mie, si nevestei
- bun, si l-ati dat cuiva?
- nu, l-am omorat pur si simplu(descriere, la caree l-am rugat sa inceteze )
- bine, omule, dar nu l-ai dresat? Stiu eu ca rottweillerul e periculos, dar se dreseaza.
- am fost cu el la dresaj, dar l-am dresat si eu, atata l-am batut, anuimalul, tot animal
- atunci, nu te mira ca era agresiv”
Ce sa zic>? domnul in cauza putea sa isi ia o rasa care sa i se potrivieasca. De ce sa bati un caine? Exista scoli de dresaj., daca nu, sunt oameni care sa se ocupe, il dai, ei se ocupa, vad ei ce fac. De ce, Doamne sfinte, sa il omori? Exista sdi cazuri exceptionale, cand nu se poate altfel, dar cand tu iei cainele, pt ca ai bani si e cool ca o persoana plina de bani sa aiba un caine puternic, atinci, ocupa-=te de el. Daca nu, ia ceva ce sa necesite putina ingrijire sau lasa-te de sportul asta de a creste un caine, Fii responsabil!

De demult

Deny — Fri, 27 Jan 2012 20:41:05 +0000

M-a inspirat din nou o postare primita pe mail. Cum vorbea de felul nostru de a fi din trecut, din copilarie, cum cresteam intr-o lume fara e-uri si fara psihologi, ca vezi draga Doamne, in lumea de azi psiho astia is indispensabili. m-am gandit si eu la anumite esecuri de-ale mele din viata de elev. Am fost o eleva buna, in general, mai ales la disciplinele umaniste. Disciplinele reale, phhh! Uram matematica, iar fizica si chimia imi placeau pana la momentul in care trebuia sa fac probleme. Nu s-au lipit de mine, nu s-au lipit si pace! Unicul examen dat din matematica l-am picat, ma refer la treapta I.Ei ,am ajuns eu intr-o clasa de liceu industrial. Fosta mea diriginta a stiut cum sa ne insufleteasca, sa ne faca sa mergem mai departe, ca doar toata clasa era formata din elevi picati de pe la alte licee.Bun, acum stau si ma intreb: am avut nevoie de psihologi atunci? Nu! Doamna diriginta era de toate.Ne-a ajutat sa trecem peste esec si sa mergem mai departe. Eu am invatat si am luat treapta a doua la profilul de filologie-istorie, unde mi-am dorit.Acum, copiii se duc la psiholog. Sunt consiliati. Ce mare scofala sa stai pe o canapea si sa povestesti si sa…de ce? Acum, elevii trebuie sa fie ascultati si, uneori, incurajati sa se certe cu profesorii.Parintii nu mai au timp de ei. Oare de ce? Ai nostri aveau mai mult timp? Poate! Eu cred ca atunci era mai bine ca eram crescuti in spiritul unui anume respect fata de profesori si de oamenii mai in varsta in general.Ca nu se discuta despre sexualitate? Pai nah, erau interzise avorturile, dar tinerii isi incepeau viata mai tarziu un pic, nu ca acum, cand una de 15 ani are “state vechi” de functii.Era subiect tabu, dar totusi, tinerii aveau bun simt.In privinta distractiilor, acum sunt multe surse de distractie, e netul, dar tinerii nu se stiu distra cum ne distram noi, nu mai e poezia si veselia de atunci. Cat despre mancarurile cu e-uri si chimicale, am crescut fara asa ceva si ne-am simtit bine. Poate ne-am invatat cu dificultatile vietii. Ma gandesc ca in noile conditii, multi parinti vor sa le ofere copiilor lor tot ce e mai bun, mai deosebit, dar nu-i pregatesc pentru viata asa cum trebuie. Copiii, tinerii au drepturi, dar si obligatii, trebuie sa invete asta. Trebuie sa mearga inainte, fara sa se impiedice de alcool, etnobotanice etc.Au sanse mai mari decat am avut noi, atunci sa le valorifice.Parintii trebuie sa-i invete sa lupte, sa stie sa trreaca prin viata cu capul sus.

Filed under: Magazinul cu amanunte

Mi-e dor

Deny — Thu, 26 Jan 2012 16:42:35 +0000

…de drumuri fara tinta, de frunze pe care sa le iau in palma si sa le mototolesc, de maini calde care sa-mi atinga mainile…dor de primele visuri, de anii de demult,de idealuri, de lacrimioarele dintr-o anumita curte…dor, dor, dorul doare uneori…iar visele nu se implinesc intotdeauna…Cine vrea sa nu se implineasca visele? Sau sa o dam in bara? Pfff, cu datul asta in bara, doar nu-s echipa Steaua! Nu-s, dar mi-e dor …de muzica de altadata, de zapezile ce se aseaza pe dealurile sufletului…sau pe dealurile mele? …Dor de marea ce ma asteapta undeva, o mare caldasi frumoasa, nu aia cu alge pe care o evita multi..dar pana si de ea mi-e dor…Pe massa mea sunt acum fructe , portocale, o ceasca de ceai, plina cu vise si cu doruri …maine ai sa fii aici…am sa fiu langa tine…Dorul doare, doare cu zambet, cu lacrimi, dorul e sublim, e frumos, e DOR…Vino mai repede! Mi-e dor!

Filed under: texte de-ale mele

Azi

Deny — Tue, 24 Jan 2012 17:50:41 +0000

E ziua pe care o traiesti , ora la care iti bei cafeaua, cantecul pe care tocmai il asculti, vestea buna sau proasta, prietenul care iti zambeste, vorba buna pe care o auzi sau de care ai nevoie…AZI…e vreme urata, dar toate lucrurile trebuie facute la timp, sa nu se adune, Azi trebuie sa ne sunam prietenii, parintii, oamenii faini din viata…azi trebuie sa ne facem frumosi/frumoase, AZI trebuie sa citim, sa ne relaxam…MAINE e aiurea sa facem ce stim ca trebuia facut azi. Aiurea sau, poate, prea tarziu!

Filed under: texte de-ale mele

Ritmuri

Deny — Sun, 22 Jan 2012 20:08:16 +0000

Filed under: muzica

Despre ce visez

Deny — Sun, 22 Jan 2012 15:41:03 +0000

Nu am incredere in calendarul mayas, asa ca nu cred ca vine sfarsitul lumii. Totusi, daca ar veni cumva, primul lucru: as merge la mare. Mi-as cumpara ciocolata multa, as inota, as manca fructe multe si as canta. As asculta muzica, si as rade ca nebuna de toate. Pai, de ce sa ma supar aiurea sau sa ma speriu? Normal ca m-as imbraca fistichiu, as fi bronzata…super! Poate veni orice dupa aia, nu?

Filed under: texte de-ale mele

Poze frumoase

Deny — Sat, 21 Jan 2012 20:25:56 +0000

Filed under: Magazinul cu amanunte

Deceptii si bucurii

Deny — Thu, 19 Jan 2012 18:51:51 +0000

M-au vizitat prietenii din Sibiu. Imi pare bine ca ei imi sunt aproape in momentele de bucurie si tristete. Intotdeauna, un telefon, un semn…Prietena mea, Miuta, e o fata superfaina si descurcareata. Ne stim de la 3-4 ani, ne-am jucat impreuna, intram sa ne facem coliba din cusca cainelui, mancam fructe; bunica ei imi dadea ceai de zmeura, iar a mea, mere si pere coapte in soba.Vorbeam, ascultam muzica..mai tarziu ne-am maturizat, ea s-a casatorit si a plecat la Sibiu. Chiar si acum, la maturitate, ne intalnim si ne amintim de copilarie. Bunicii nu mai sunt, dar casa lor, in care acum stau eu, se umple de rasete si bucurii, de amintirile copilariei.E o bucurie sa ne intalnim, atat pt noi, cat si pt fetele ei. Am avut parte si de dece[ptii cauzate de prieteni, unii dandu-se drept prieteni si care m-au lasat la necaz. Dar e bine ca putem avea prieteni, ca fata asta, pe care pot conta la orice ora..pacat ca-s putini.Unii nu stiu sa se poarte cu tine, iar daca le spui, iti explica faptul ca nu s-au gandit…Dar un telefon se poate da oricand. Ehh, asa-s oamenii!

Iernile mele

Deny — Mon, 16 Jan 2012 18:42:43 +0000

Acum, lumea pare mai frumoasa in satul dintre ape. Alba, asemeni unei ursoaice enorme care hiberneaza. Apele sunt inghetate, poti face pod din ele. Pasari…putine, niste ciori si ceva vrabii. Liniste, liniste perfecta. S-au dus sarbatorile, parca nici nu ar fi existat.Frigul imi atinge obrajii , iar linistea ma cauta. M-a gasit acum, pe un drum care duce…spre un deal, alb si luminos. E un pic de soare, dar el nu vrea sa atinga peisajul asta alb, in care poti sculpta. Trece o masina , se aud ecourile unei melodii de demult. Da, nu mai suntem copii. Copilaria a plecat departe, s-a dus. Dar eh, tot a ramas ceva: satul asta dintre ape, dealul si …da, a ramas, parca, iarna asta splendida,zapada asteptata sa iti bucure sufletul. Copil, asteptam iarna, pentru ca ne duceam la colindat, ne intalneam cu prietenii, sau stateam la gura sobei si ascultam povestile bunicului, mancam bostan sau cucuruz fiert si mere coapte. Erau iernile mele. Iarna a ramas aceeasi, doar lumea s-a schimbat. Noi? In suflete am ramas copii.

Filed under: texte de-ale mele